Licenta

Exaclam cu tarie ca sunt aproape gata sa mai fac si ultimul pas!!!!

Un ultim pas al carui greutate o resimt de doi ani incoace. E ca si reumatismul, nu cred sa ma lase vreodata in pace....o cicatrice invizibila va ramane mereu!

Mairde...Sans contrafacon..je suis un garcon..

....Licenta am luat-o....in glorie si triumf bat azi clopotele, cel putin in cazul meu, niciodata negrul nu s-a intiparit mai bine pe alb!!!
Excelsior!!!

Despre Nori....

Faptul că avem sau nu nevoie de nori derivă din simplul argument cum că norii ne reprezintă într-un fel. Ei se nasc asemenea unei dorinţe. Îşi cuprind mângâierea doar prin simpla contopire a lor. Devin nervoşi generând vreme urâtă. Când sunt furioşi ne acoperă sufletul de spaimă creînd în noi un fel de panică inexplicabilă. Sunt asemenea unor fractali. Îi iubim când ne zâmbesc deschizându-şi astfel aripa lor protectoare lăsând un fascicol de lumină să ne îmbucure. Din ei, când plâng, cad picuri, de ploaie spunem noi, dar de fapt sunt sentimente devorate de o abstracţie absolută. Au diferite culori şi sunt monocromi doar când, le e dor de o anumită zbenguială. Pentru ei respectul faţă de sine nu margineşte infinitul. Şi îi iubim, îi iubim pentru simplul fapt că sunt nori.
Că sunt nori şi nu sunt oameni. Că orice ai spune pentru ei tăcerea e de aur. Aud doar când vor ei să audă, vorbesc doar când ştiu ce să spună. Îi mai iubim pentru că niciodată nu vorbesc neîntrebaţi. Îi iubim pentru că nu au nevoie de maşini ca să se deplaseze. Îi iubim pentru că nu poluează. Ni dorim şi mai mult atunci când avem nevoie de un prieten pe al cărui umăr de puf să plângem şi oricât am plânge ei ne-ar absorbi ca un burete de toate necazurile vieţii. Îi urâm că nu se îmbolnăvesc. Sunt o iluzie reală pe albastrul infinit al cerului şi oricât am vrea să îi atingem ei se prefac de neatins. Îi percepem camuflaţi de o nelinişte eternă. Îi iubim şi mai mult când după o lungă perioadă a vacanţei lor ne răcoresc precum o ploaie în savană după o noapte polară. Sunt foarte torenţiali. Dacă ştim să-i ascultăm ne-ar alina cu gânguritul lor de harfă. Iar cand ninge, se crede că îsi leapădă blana cea albă. Ne oferă mici satisfacţii generând mari bucurii. Nu obişnuiesc să promită cum de asemenea nu pot să-şi ţină promisiunea. Sunt rebeli şi nostalgici. Cred în lumea de apoi.
La anumite latitudini sunt baricadaţi politic în fronturi. Nu cunoaştem legile lor şi de aceea nu putem să-i controlăm. Speculăm de ceea ce alţii cred că şi-au dat seama că îi pot înţelege. Sunt şi ei părinţi. Dincolo de ei e doar vid. E liantul ce ne desparte de acel vid. După cum spunea Nietzche în "Aşa grăita Zarathustra" - "animal-om-supraom", ei pot fi doar "nori-nori-nori" şi nimic altceva. Nu există diferenţe ireconciliabile între nori. Nu divorţează. Nu îşi abandonează copii. Nu cerşesc şi nu fură. Stau mereu neclintiţi acolo sus ca nişte ziduri de cetate. Nu se droghează, îi drogam noi în schimb cu particule de praf, freoni şi CFC-uri. Ei nu fac abuz de conştiinţă.
Nu tânjesc după fete frumoase. Mănâncă doar aer, beau doar aer. Nu se constipă. Sunt mereu lucizi în ciuda aprenţei lor. Nu au organe. Sunt foarte viscerali. Nu sunt meschini, fuduli sau misogini. Prin ei se reflectă cel mai bine acel "afterglow", straniu si totuşi cât se poate de real. Nu aparţin vreunei clase de miraj. Dezordinea e punctul lor forte. Dacă le-am putea insufla viaţă ar refuza categoric. Nu le lipseşte nimic căci au eternitate. Sunt copleşiţi de emoţie atunci când ne inmulţim. Stau la soare mai mult decât noi, dar asta nu îi deranjează.
Urcă şi coboară dupa bunul lor plac. Viaţa noastră n-ar mai fi la fel fără ei. Apar ca nişte timbre gata să fie lipite pe amplul atmosferic. Curenţii de aer le sunt briză şi răcoare. Sunt leneşi şi triumfă la soare. Devorează microni de particule din iubire ca să rămână constanţi.
Dacă ne vine să credem sau nu, norii se interpun între noi şi ceva (cineva). Cu aspect vălurit, dospit şi de diferite nuanţe parcă ne îndeamnă la meditaţie. Pentru ei noţiunea de timp nu există, deoarece timpul lor e absolut. Între lumea lor şi cea a noastră nu există nici măcar un punct tangent care să ne apropie unul de altul, poate doar linia orizontului, unde, retina ochiului uman receptează acel miraj. Ei nu se grăbesc, dar, pentru ce ar face-o? Nu merg la piaţă sau la "mall" în fiecare zi. Nu duc grija zilei de mâine.
Nu filosofează şi nici nu au puncte de vedere diferite. Se mulţumesc să fie ei, să fie nori. Crează instantaneul. Dorm cât e ziua de lungă, iar noaptea nu avem nici cea mai vagă idee că ce vor face. Ne domina prin imensitatea spaţiilor ocupate. Sentimentele pierdute în vazduh le reîntalnim la ei, aşezate pe un umăr atât de "fluffy" încât nici nu ne imaginăm. Pentru unii ei reprezintă un "swamp" al văzduhului, pentru alţii un "marécage" infinit şi întâmplător. Reprezintă pe bună dreptate cel mai intins deşert al lumii, un deşert cvasiproductiv, decât numai din perspectivă vizuală. Sunt latent consternaţi, dar fără constrângeri. Seamană cu bunici noştrii gata oricând să ne spună o poveste fără sfârşit iarna la gura sobei. Nu rămân datori nimănui. Marchează Începutul şi Sfârşitul, neştiind însă care e începutul sau unde se termină. Sunt mereu în căutarea originilor lor. Reprezintă locul de veci al omenirii. Transpiraţia lor ne este nouă alinare. Rareori răspund la incantaţii umaniste. Sunt identici dar nu aceeiaşi. Sunt actorii scenei de peste noi. Sunt an dupa an la fel.
Norii sunt mormane de gânduri ce rătăcesc fără sfârşit deasupra noastră. Sunt atat de fragili încat, o adiere simplă de vânt îi dispersează şi îi descentrează din unitatea lor. Bâlbăitul lor mofturos ne produce reumatism. Câteodată îmbracă forme umane adesea sub formă de chipuri. Ei sunt umbrela împotriva ploilor de corpuscului şi raze. Sunt atât de gentili şi plini de politeţe încât în zilele geroase de iarnă permit soarelui să îşi arate colţii. Câteodată soarele se ruşineaza şi se ascunde dupa ei. Sunt albi precum strămoşii lor. Enormitatea lor în imensul văzduh îi fac să fie foarte modeşti încât această modestie este împinsî până la limite; limite a căror limite sunt încă indescifrabile ochiului uman.
Sobrietatea lor ne uimeşte pe toţi. Îşi urmează calea la nesfârşit ca o turmă de balene în cautarea hranei. Au văzut multe la viaţa lor. Au văzut cum s-a născut Pământul, dar ce e mai esenţial au văzut cum s-a născut viaţa. Le datorăm multe şi nu ştim cum să-i răsplătim. Nevoia ne împingela extreme. Am fiîn stare să anihilăm pătura gazoasă de deasupra noastră doar pentru un plus de confort. Şi în clipa aceea vom uita de ei. Vom uita că datorită lor ne-am împins existenţa. Şi dacă nu vor mai fi? Vom mai fi? Atunci între noi şi ceea ce e deasupra lor va fi un imens necunoscut. Va fi lumea altora. Noi vom evolua să existăm în continuare. Dar ei, norii, vor fi şi ei prezenţi sub forme invizibile de particule fine. Exagerăm dacă aşa credem că se va întâmpla. Ceea ce stă scris este doar prefigurarea unui scenariu din ceea ce ar putea urma. Sunt cei mai mari confidenţi ai oamenilor de care nici un secret n-a trecut neobservat. Sunt asemenea albuşului de ou. Grădini suspendate fără vegetaţie. Imenşi coloşi fără statui. O trupa fără solist. Solitudinea însăşi îi reprezintă căcisinguri s-au născut şi singuri vor muri. Prin faptul că mărşăluiesc toată ziua ei sunt foarte mulţumiţi. Privirea lor e brodată cu flori albe.Ar reprezenta un perfect cavou de cristal unde să zacă omenirea, să se regenereze, să se îndrepte.

Ganduri alese

Anumite ganduri, sunt niste rugaciuni. Chemari ale tolerabilului inconstient. Indiferent de pozitia corpului, sufletul cade mereu in genunchi.

Perry Como - Momentul magic al secolului trecut -

Daca ati ascultat sau veti asculta una din piesele "Magic moments" sau "I think of you" ce sentiment va incearca?
Perry Como, este un cantaret italo-american, pe numele sau adevarat Pierino Ronald Como, s-a nascut in Canonsburg, Pennsylvania pe 18 mai 1912. Parintii lui erau imigranti italieni veniti ca multi alti imigranti in SUA pentru o viata mai buna. Tatal sau, Pietro Como era muncitor la o uzina, iar mama lui Lucia Travaglini Como casnica, ambii erau din Palena, Italia.
Perry a fost cel de-al saptelea copil al sotilor Como. Primi centi castigati de catre Perry au fost in copilarie dupa orele de scoala la frizeria din Canonsburgh. Dupa ce a terminat liceul si-a deschis propria frizerie. El si-a dobandit recunoasterea pe plan local cantand pe la nunti si alte locati. A fost unul dintre putini vocalisti ai generatiei sale care stia sa "citeasca" muzica. A cantat la cateva instrumente muzicale printre care si la orga.
In vacanta anului 1933 se gasea la Cleveland unde a facut cateva auditii pentru trupa lui Freddie Carlone unde a si fost angajat pentru un salariu de 25 de dolari pe saptamana. Acel an, 1933, a insemnat pentru Como legarea sentimentala pana la moarte cu Roselle Belline, fata unor alti imigranti, insa francezi. Roselle a fost dragostea lui Como inca din liceu. EI au avut 3 copii, pe care i-au protejat de celebritatea lumii "show business-ului".
"Roselle a fost intotdeauna langa mine" a fost remarca pe care a facut-o la scurt timp dupa celebrarea celor celor 65 de ani de casnicie, cand ea avea sa se stinga din viata.
Popularitatea lui Perry a erupt la sfarsitul anilor '30 dupa ce a devenit vocalistul orchestrei lui Ted Weems. Dupa ce trupa Weems s-au despartit la inceputul anilor 1940, NBC i-a oferit un contract alaturi de cantaretul Jo Staford la Chesterfield Supper Club, o emisiune radio ce rula de luni pana vineri. In timpul fiecarei emisii Perry canta balade romantice. Cand emisiunea a aparut la show-ul televizat de vinerea seara la sfarsitul anilor '40, Como a continuat sa fie vocalist, sprijinit insa de catre orchestra Mitchell Ayres si de surorile Fontane. Cantece, dansuri si momente de rutine comice, emisiunea i-a oferit oportunitatea de a se descoperi ca pe o personalite captivanta. Cravatele si costumele sale nu completau stilul ocazional astfel ca a trecut la pulovere de tip cardigan, care intr-un fel l-au facut celebru. Emisiunea a fost imediat mutata intr-un spatiu de o jumate de ora sambata, fiind intr-o stransa competitie cu emisiunea lui Ed Sullivan - Toast of the town -. Intre timp Como realiza de asemenea audiente frenetice si entuziaste la teatrul Paramount din New York si la Steel Pier din Atlanta. David Hamid Jr. unul dintre coproprietarii teatrului Steel Pier spunea referitor la Perry Como: "Perry Como a fost vibratia inimii femeilor la acel moment."
Cum un asa talent nu trebuia irosit, a incercat sa intre si pe marele ecran al Hollywood-ului, insa cariera sa ca si actor a fost scurta si de neremarcat. Trei filme raman insa memorabile:
  • Something for the boys (1944),
  • Doll face (1945)
  • If I'm lucky (1946)
Aceste filme raman memorabile deoarece a jucat alaturi de Carmen Miranda. La "sfarsitul carierei" de actor Como avea sa afirme: "Eu imi pierdeam timpul cu ei si ei cu mine". Totusi televiziunea parea ca a fost facuta pentru el, pentru stilul lui de a canta si pentru personalitatea sa. Vocea lui, de bariton, intima si personala, a fost completata de amabilitatea si sinceritatea lui. Pe 14 mai 2001 in Washington Post a fost facuta o retrospectiva a vietii lui. Acestia au spus: "Ceea ce Perry Como a facut saptamana de saptamana la propria sa emisiune nu a fost atat de mult sa cante pentru fani ci pentru a avea o continua conversatie cu ei, o conversatie in muzica".

In 1950 Perry semnase un contract pe cinci sezoane cu cei de la CBS moderandu-si singur emisiunea, insa in 1955 s-a reintors la NBC aparand in show-ul saptamanal Perry Como Show care mai tarziu se va schimba in The Kraft Music Hall. A ramas la NBC pana in anul 1963. Incepand cu sfarsitul anilor '40 si inceputul anilor '60 Como a fost pionierul in televiziune a acestui gen de show.
Cand cei de la televiziunea ABC au decis sa anuleze concertul anual al lui Como, ziarul Dallas Morning News a sporit atentia asupra articolului sau "Salvati-l pe Perry". Un "mare" fan al lui Perry a scris: "Daca Perry Como este retras din programul de Craciun, Craciunul va fi departe?" Purtand mereu un pulovar de tip cardigan si un zambet atragator in fata micului ecran, el aparea atat de relaxat incat criticii sai credeau ca ii lipsea ambitia. Totusi, cariera lui s-a intins pe o perioada de 6 decenii care l-a facut cunoscut. "Oamenii intotdeauna au gandit ca eu nu am fost ambitios. Ei au judecat prin aparenta si s-au inselat. Am fost competitiv. Am vrut succes si am dorit sa muncesc pentru acesta" a declarat Perry in New Statesman pe 14 mai 2001. Un critic muzical a scris despre el "nimeni altul nu a fost atat de intens relaxat precum Perry". Como a fost unul dintre cei mai de succes performeri ai secolului trecut. Alaturea ii stau marturie o adevarata zestre muzicala, o mostenire care va dura mult timp de acum incolo. Dintre piesele cele mai de renume amintim: Hot diggity dog ziggity boom, Papa loves mambo, Juke Box baby. In 1943 in mijlocul unei crize in Federatia Muzicienilor, Como a inregistrat numai cu acompaniament vocal "Goodbye Sue" pentru label-lul RCA Victor. Printre cele mai populare balade ale lui se numara: Dream along with me, D'ont let the stars get in your eyes, Temptations, Because, Till the end of time, Prisoner of love, And i love you so, It's impossible. Des acompaniat de catre Mitchell Ayres Orchestra and Ray Charles Singers, Como a vandut peste 100 de milioane de discuri si a avut 14 melodii care au fost hituri numarul 1. In 1946 a fost desemnat numarul 1 ca fiind cel mai bine vandut cantaret masculin de catre Billboard. Prin 1973 a primit si o nominalizare Grammy pentru cea mai buna voce masculina cu piesa "And i love you so". Ce e mai important, este faptul ca realizarile lui in timpul unei ere rock-and-roll, au fost in mod particular remarcabile.
In timpul ultimilor lui ani de viata, Como si-a petrecut majoritatea timpuli sau la resedinta din Jupiter Inlet Beach Colony de langa Palm Beach, Florida, jucand golf, pescuind si profitand de lungile plimbari cu sotia lui. Inainte de moartea lui a devenit strabunic. El s-a dedicat evenimentelor caritabile, incluzand aici si beneficiile sale obtinute din glof donandu-le Universitatii Duke din Carolina de Nord si chiar si-a gasit timp sa viziteze statiile radio care i-au "propulsat" emisiunea lui "Weekend with Perry". Combinand o voce gentila cu o personalitate placuta, Perry Como a celebrat atat in viata, in muzica cat mai ales in fidelitate si dragoste fata de sotia lui de care era foarte atasat sentimental, moral si emotional. El a pariat pe aceste valori si pe abilitatea de a le exprima in cantec combinandu-le in cea mai de succes cariera a secolului 20. Perry Como a murit in somn pe data de 12 mai 2001 la resedinta sa.
- o mare comoara internationala avea sa fie pierduta -
Perry Como si familia