Intre doua maini

Intre doua maini

Intre doua maini exista si o zi de azi
Exista spatiu, exista timp…
Exista ceruri si un singur anotimp.

Intre doua maini esti tu, sunt eu
Imbratisati vom fi mereu
Posteritatii, sa inteleaga, cat de greu
Eu mi-s tu si tu mi-esti eu.

Intre doua maini ajungi sa cuprinzi
Idile parfumate din amoruri secrete
Umbre, cu vesminte palide cochete

Intre doua maini si o dimineata frugala
Exista o simpla pagina banala.


Consideraţii teoretic – conceptuale referitoare la dinamica peisajeră

Adesea, veridicitatea asupra dinamicii peisajului este negatã de cãtre chiar principalul sãu actor, omul. Peisajul ºi Omul se prezintã ca fiind douã entitãþi diferite. Fiecare dintre aceste douã entitãþi se pot influenþa reciproc constituind astfel un sistem, unde fiecare dintre entitãþi se prezintã parte a unui subsitem. Se pot crea anumite decalaje temporale ºi spaþiale, doar prin influenþarea prea multã a uneia dintre entitãþile susmenþionate conducând astfel la progresul unuia faþã de celãlalt ºi regresul celuilalt.
Unitatea spaþialã pe care se dezvoltã cele douã subsisteme antagonice, se prezintã ca o unitate staticã, în aparenþã, care conferã celor douã componente o anumitã dinamicã, ce se propagã reversibil în ambele subsisteme sub formã de þesuturi de informaþii, în mod egal, urmând ca de la recepþionarea informaþiei ºi pânã la finalizarea acesteia unitatea temporalã sã fie diferitã pentru ambele subsisteme. De aici se ajunge la crearea un decalaj temporal între dinamismul celor douã subsisteme.
Tot ceea ce gândim despre peisaj sunt grele speculaþii în ceea ce priveºte gândirea noastrã. Ar trebui sã percepem senzaþia conform cãreia peisajul nu mai este ceea ce a fost (descriptiv), adicã o simplã descriere, ci a devenit o sursã de informaþii în care feed-back-urile sunt evidente.
Ar trebui gãsitã o soluþie pentru corectarea gravitãþii vizuale deoarece acesta este singurul mijloc prin care putem explica peisajul ºi toate mecanismele lui. Decriptarea tuturor mecanismelor interne sau externe ale dinamicii peisajere poate sã ducã la întelegerea ºi cunoaºterea multiplelor schimbãri survenite în cadrul acestei dinamici.
Dinamica peisajerã are ca principalã sursã, fãrã de care nimic din ceea ce existã pe Pãmânt nu poate progresa, radiaþia solarã. Informaþia acestei radiaþii solare face ca la contactul cu mecanismele sistemului terestru sã se hibridizeze. Nota distinctivã în formarea acestei hibridizãri stã, dealtfel, la progresul peisajului ºi implicit în dinamica acestuia.
Dedublarea omului în, actor al scenei peisajere ºi observator al acesteia creazã astfel un decalaj. Acest decalaj se manifestã în special între cele douã personalitãþi ale omului, respectiv actor ºi observator. Ca ºi observator asistã pasiv la schimbarea faþetei peisajere în timp ce marea majoritatea acþiunilor pro- ºi contra- degradante le obþine sau le face omul în postura de actor al scenei peisajere. Influenþa antropicã se datoreazã efectiv actorului ºi nu observatorului.
Astfel se creazã acel decalaj cognitiv în ceea ce priveºte omul. Acel decalaj nu reprezintã altceva decât dedublarea personalitãþii omului. Punctualitatea peisajului nu mai este ceea ce a fost, adicã peisajul corespunzãtor sezonului estival nu este identic sau mãcar asemãnãtor cu cel de acum 100 de ani. Când observãm un peisaj ne gândim, unii, la ce fel de combinaþii dubioase ale elementelor chimice au luat parte (au asistat) spaþiul ºi timpul.
Omul progreseazã de pe urma peisajului, dar peisajul va profita de acel moment de bucurie al omului creînd astfel un mediu ostil lui dându-i ºansa de a se reafirma la fel cum peisajul s-a afirmat la început (din nimic). Pasivitatea arogantã a omului (observatorului) implicã mai multã activitate peisajerã ºi implicit dezvoltarea multidimensionalã a peisajului. Astfel scutindu-ne de timp vom avea vreme sã zãbovim asupra tuturor lucrurilor.
Întregul merit al omului de a face parte din aceastã importantã scenã peisajerã se datoreazã naturii. Neajunsul dorinþei de a cunoaºte ºi a descoperii cât mai multe a „costat” natura. Configurarea dinamicii peisajere se contempleazã în ochii observatorului. Simþurile umane decodeazã, într-un fel, ritmul destul de accelerat al dinamicii peisajere.
Prin adoptarea de legi pentru protejarea patrimoniului peisajer este nevoie de minþi odihnite. Notificãm aviditatea ºi golul pentru conservarea peisajelor pentru care trebuiesc elaborate legi, decrete, convenþii, etc. O astfel de adoptare s-a fãcut la nivel european prin adoptarea Convenþiei Peisajului. România, de curând intratã în Uniunea Europeanã, a ratificat ºi ea aceastã convenþie. Ne trebuie sã elaborãm astfel de legi ºi la nivel regional, naþional, judeþean ºi chiar local.
Nu se va putea aplica niciodatã o lege, dacã omul, fie el actor, observator, politic, nu va renunþa la influenþele sale bazate pe propriile motivaþii sau motivaþiile celor din jur. De fapt, orice tentativã de salvgardare a peisajelor este înãbuºitã de propriile motivaþii personale ale promotorilor legilor.
Pe lângã om, care se presupune a fi principalul modelator al scenei peisajere, se poate adãuga influenþa factorilor climatici, edafici, biogeografici, chimici, fizici, geologici, etc., care pot modifica dinamica peisajerã pe termen scurt, mediu sau chiar pe termen lung. Aparent starea de normalitate reflectatã în ochii observatorului este expusã doar la macroscarã pe când incipienþa dinamicii se dezvoltã la microscarã unde aparatul vizual nu are receptivitatea de a pãtrunde. Intensitatea cu care se manifestã aceastã dinamicã va fi mai mare ºi va evolua mai bine acolo unde intensitatea factorilor ce acþioneazã va fi cea mai micã .
Repetabilitatea acestui proces, al dinamicii, scade invers proporþional cu trecerea timpului, adicã va fi mai micã deoarece evolueazã. În ceea ce priveºte durabilitatea acesteia se poate doar presupune cã va continua indiferent de formã si stadiul de evoluþie. Omul poate acþiona ºi în postura de catalizator.

Complexitate si finete noroasa


Norii reprezinta informatii de o complexitate covarsitoare. Atat de complexa precum imaginea alaturata. Acesti nori lenticulari pari a fi comprimati ca intr-o menghina de catre fortele atmosferei.
Marginile lor dispuse in forme valurite se etaleaza in vazduh creind diverse impresii celor ce isi fac timp sa priveasca cerul.